miercuri, 17 iunie 2009

IN MEMORIA LUI

Mi-e greu sa incep...pentru ca nu stiu unde sa termin...sa imi amintesc de copilarie e atat de placut incat imi provoaca durerea, durerea timpului iremediabil si etern trecut...
In orice spun despre copilarie, imi amintesc de el, de bunicul meu. Spun imi amintesc pt ca el ...nu mai este. Imi e greu sa spun asta dar este adevarat, oricat mi-as dori eu sa nu fie asa.Sunt aproape 4 ani de cand s-a dus acolo sus, si de cand eu incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu il mai pot vedea in pragul portii de la tara, unde cu mainile lui si-a caldit o casa, a iubit o femeie si a facut doi copii.
Zambesc cand imi aduc aminte cate nazdravanii faceam si de ficare data imi raspundea cu un zambet plin de dragoste parinteasca in timp ce ai mei ma dojeneau sau ma pedepseau (nu de alta dar am fost un copil tare nazdravan).
In vacanta de vara mergeam la tara, iar bunicul servea cu mare placere dimineata 'cafeaua' facuta de mine din zatul ramas in ibric de cu seara si apa rece, ca sa nu mai spun de primele mele experimente culinare din ou crud si faina sau cine stie cate altele pe care le gusta fara ezite, doar sa ma bucur eu. Si m-am bucurat, ma bucur si acum, desi o lacrima se prelinge pe obrazul meu.
Ca sa nu mai vorbesc de cate ori a fost bunicul nevoit sa ma lase sa il fardez, sa il coafez, sa il tund si chiar sa il barbieresc, fara sa se arate vreo clipa deranjat, dragul de el, sau cand cerceafurile de pe patul lui aveau 2 gauri in mijloc pt ca eu vroiam sa ma deghizez in fantoma :), iar pasta lui de ras era numai buna de frisca pe torturile mele din nisip ud.
De cate ori mainile lui mari si aspre imi mangaiau crestetul si de cate ori sprancenele lui nu s-au incruntat la gandul ca ceva putea sa imi faca rau sau ceva nu imi iesea bine.
Acolo, in curtea lui am invatat despre viata, despre plante si animale, lucruri care mi-au fost de mare folos in situatii in care nu m-as fi gandit.
De cate ori din cabina masinii lui mari nu am privit rasaritul sau apusul, mandra de bunicul meu, de cate ori Mos Craciun era incaltat cu pantofii bunicului care ieseau de sub costumul rosu, ca ss nu mai zic ca semanau foarte bine si la voce :).
A...nu v-am zis nimic de bunica...pai ea era mai mereu in bucatarie, ca sa imi pregateasca mancarurile preferate, iar bunicul fugea repejor cu o masuta mica in sufrageria lor, ca nu cumva sa racesc daca ies din casa.
O...Doamne si cata placere simteam scotocin prin dulapurile lor, unde mereu gaseam cate ceva interesant, de la fotografii de familie si pana la discuri de muzica si cate altele, ca sa nu mai vorbesc de metrajele pe care bunicul i le lua iubei lui sotii din orasele unde mergea, si care erau numai bune pentru rochitele papusilor mele.
Mi-e atat de greu sa inteleg unde s-au dus toate astea...parca il vad si acum stand pe banca din fata casei cu picioarele intr-un lighean cu apa rece dupa o zi de munca, la umbra marului pe care il gatuiam de cate ori aveam ocazia.
Imi lipseste atat de mult...dar undeva in sufletul meu e atat de viu ca uneori am tendinta sa o intreb pe bunica atunci cand ne vedem unde este bunicutul meu drag.
S-a stins la 64 de ani, o moarte stupida, fulgeratoare, in urma infectarii cu o bacterie numita leptospira si pe care medicii nu au putut sa o descopere in timp util, desi in zilele noastre se trateaza.
Acum vad doar o piatra de mormant pe care stau scrise versurile compuse de mama mea, pentru cel mai bun tata din lume, tatal ei si al matusii mele, cel mai bun sot si cel mai bun bunic.
Pt mine vestea ca nu se mai putea face nimic, ca era prea tarziu pentru el a insemnat sfarsitul copilariei mele, o durere fara margini, pe care cu greu o pot explica, pentru ca bunicul era pentru mine nemuritor, el nu avea sa moara niciodata, si nu am gresit sa cred in asta, doar ca acum am inteles ca nu avea sa moara din inima mea, nu si din lumea ceasta.
Pentru ca desi i-am aratat mereu, nu i-am spus niciodata, dar o fac acum, stiind ca de undeva de sus ma priveste si are grija de mine: BUNICULE, TE IUBESC ATAT DE MULT...SI TE VOI IUBI MEREU

11 comentarii:

  1. Trebuie sa recunosc...ca m-au sensibilizat aceste randuri..in multe din ele ma regasesc si eu..,dar la mine e si mai urat...niciunu din cei 4 bunici nu mai sunt...:((..asta este...stiu sigur ca acolo unde sunt...au grija de noi..

    RăspundețiȘtergere
  2. Dumnezeu sa-l odihneasca pe bunicul tau si pe toti bunicii care s-au dus si nu mai sunt printre noi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dumnezeu sa-l odihneasca pe bunicul tau!
    El traieste,asa cum bine ti-ai dat seama,in inima si sufletul tau!:-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc fetelor pentru cuvintele frumoase, si sa dea Dumnezeu sa devenim si noi bunici, iar nepotii sa-si aminteasca de noi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Dumnezeu sa'l odihneasca pe bunicul tau..

    condoleante:(

    RăspundețiȘtergere
  6. Odihna vesnica in loc luminat, loc cu verdeata, fara intristare si suspin. Vom fi din nou impreuna cu toti ai nostri dragi, dincolo...Suntem impreuna cu ei atunci cand ni-i amintim, asa duios cum ai facut tu, si mai ales suntem cu ei in fiecare liturghie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos spus Dana...cred in lucrul acesta si asta ma face sa-mi alin durerea

    RăspundețiȘtergere
  8. "Mi-e atat de greu sa inteleg unde s-au dus toate astea..."
    M-am emotionat un pic. Poate un pic mai mult. Pentru ca eu n-am avut asa bunic, mi-e drag deja bunicul tau. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Iti multumesc Leo.Acum ca spui asta regret si mai mult ca l-am pierdut si totdata pretuiesc si mai mult amintirile legate de el.Imi pare rau ca nu ai avut parte de un astfel de bunic, pt ca trebuie sa recunosc ca o parte din ceea ce sunt am invatat de la el.

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga mea , dincolo de talentul pe care ti l-a daruit Dumnezeu, am ramas surprinsa placut de amintirea frumoasa pe care i-o pastrezi bunicului tau.Intr-o lume in care 'batranii' sunt trecuti cu vederea dar ce zic eu, total nebagati in seama desi sunt radacinile noastre, putini isi mai aduc aminte si elogiaza clipe de mult apuse.
    Multumesc pentru acest articol care mi-a mai luminat sufletul....
    O duminica frumoasa sa ai draga mea!

    RăspundețiȘtergere