vineri, 26 iunie 2009

FELICITARI 3D

Am vazut la un momendat pur intamplator, pe net una din aceste splendori.Mi-a placut tare mult genul acesta de felicitare, dar ia-le de unde nu-s...asa ca, ghici ce...M-am inarmat cu un cutter finut si bun, carton din librarie, creion si un capac de lemn si...la treaba.Am indoit coala de carton, am desenat modeul dorit,apoi am hasurat partile care trebuiau taiate definitiv, uramn conturul desenului si tinand cont de partile hasurate.E adevarat ca iti cam rupi mainile in cutter, dar vazand rezultatul, credeti-ma ca merita.Iata ce a iesit (trebuie sa mentionez ca o paret din foto sunt luate de pe diverse site-uri, dar pe care le-am realizat si eu, o parte sunt foto ale felicitarilor realizate de mine).Voi reveni-evident daca exista doritori-cu niste foto pas cu pas.









vineri, 19 iunie 2009

Am uitat sa mai plangem

De multe ori , in viata aceasta ne lovim de lucruri urate, care nici nu ar trebui sa le bagam in seama, dar care totusi ne afecteza, se sedimenteaza undeva in suflet, si atarna atat de greu incat abia le ducem.
De cate ori nu ai avut senzatia ca ai legat de inima un camion incarcat pe care trebuie sa-l tractezi zi de zi, de cate ori nu ai avut senzatia ca picioarele ti se inmoaie sub povara grijilor de zi cu zi, indiferent ca esti femeie sau barbat...Si uite asa te impietresti, iti spui ca esti puternic si uiti sa te mai bucuri de lucruri marunte.Cred ca ne amintim cu totii de copilarie cand supraraile treceau atat de usor, si cand cel mai mic lucru bun ne provoca o bucurie fara margini si toate astea pt ca cei mici nu stiu sa urasca ( din pacate invata in timp), ei nu au timp de rautati nesfarsite si mai ales plang...
Noi cei mari am uitat sa mai plangem, am uitat ca o lacrima poate fi izvorul de tamadiure sufleteasca atat din punct de vedere psihologic cat si crestinesc.
Strangem in noi nemultumiri care se cuibaresc in suflete si minte si care sapa si ne mutileaza personalitatea, precum o ciuma, sau care si mai rau dau nastere unor refulari injuste...pentru ca am uitat sa plangem, de jena sau din teama de noi insine, ca nu cumva ca parem slabi (din pacate conteaza mai mult ce vrem sa parem ca suntem decat ce suntem) sau de teama a ceea ce sa afla cu adevarat in noi, in spatele mastii sociale pe care o fluturam cu totii atat de 'inocent', ascunzandu-ne temerile si defectele...traim intr-un carnaval continuu al personalitatilor noastre-dar nu asta ar fi problema-si faptul ca ajungem sa ne obisnuim cu asta, sa devenim dependenti si sa uitam cine suntem cu adevarat.
Uitam sa privim in jos, uitam sa ne bucuram, si ....uitam sa plangem...si eu am cazut in acest viciu dar din cand in cand ma trezesc si ma scutur, si odata pe an mai si plang...

miercuri, 17 iunie 2009

IN MEMORIA LUI

Mi-e greu sa incep...pentru ca nu stiu unde sa termin...sa imi amintesc de copilarie e atat de placut incat imi provoaca durerea, durerea timpului iremediabil si etern trecut...
In orice spun despre copilarie, imi amintesc de el, de bunicul meu. Spun imi amintesc pt ca el ...nu mai este. Imi e greu sa spun asta dar este adevarat, oricat mi-as dori eu sa nu fie asa.Sunt aproape 4 ani de cand s-a dus acolo sus, si de cand eu incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu il mai pot vedea in pragul portii de la tara, unde cu mainile lui si-a caldit o casa, a iubit o femeie si a facut doi copii.
Zambesc cand imi aduc aminte cate nazdravanii faceam si de ficare data imi raspundea cu un zambet plin de dragoste parinteasca in timp ce ai mei ma dojeneau sau ma pedepseau (nu de alta dar am fost un copil tare nazdravan).
In vacanta de vara mergeam la tara, iar bunicul servea cu mare placere dimineata 'cafeaua' facuta de mine din zatul ramas in ibric de cu seara si apa rece, ca sa nu mai spun de primele mele experimente culinare din ou crud si faina sau cine stie cate altele pe care le gusta fara ezite, doar sa ma bucur eu. Si m-am bucurat, ma bucur si acum, desi o lacrima se prelinge pe obrazul meu.
Ca sa nu mai vorbesc de cate ori a fost bunicul nevoit sa ma lase sa il fardez, sa il coafez, sa il tund si chiar sa il barbieresc, fara sa se arate vreo clipa deranjat, dragul de el, sau cand cerceafurile de pe patul lui aveau 2 gauri in mijloc pt ca eu vroiam sa ma deghizez in fantoma :), iar pasta lui de ras era numai buna de frisca pe torturile mele din nisip ud.
De cate ori mainile lui mari si aspre imi mangaiau crestetul si de cate ori sprancenele lui nu s-au incruntat la gandul ca ceva putea sa imi faca rau sau ceva nu imi iesea bine.
Acolo, in curtea lui am invatat despre viata, despre plante si animale, lucruri care mi-au fost de mare folos in situatii in care nu m-as fi gandit.
De cate ori din cabina masinii lui mari nu am privit rasaritul sau apusul, mandra de bunicul meu, de cate ori Mos Craciun era incaltat cu pantofii bunicului care ieseau de sub costumul rosu, ca ss nu mai zic ca semanau foarte bine si la voce :).
A...nu v-am zis nimic de bunica...pai ea era mai mereu in bucatarie, ca sa imi pregateasca mancarurile preferate, iar bunicul fugea repejor cu o masuta mica in sufrageria lor, ca nu cumva sa racesc daca ies din casa.
O...Doamne si cata placere simteam scotocin prin dulapurile lor, unde mereu gaseam cate ceva interesant, de la fotografii de familie si pana la discuri de muzica si cate altele, ca sa nu mai vorbesc de metrajele pe care bunicul i le lua iubei lui sotii din orasele unde mergea, si care erau numai bune pentru rochitele papusilor mele.
Mi-e atat de greu sa inteleg unde s-au dus toate astea...parca il vad si acum stand pe banca din fata casei cu picioarele intr-un lighean cu apa rece dupa o zi de munca, la umbra marului pe care il gatuiam de cate ori aveam ocazia.
Imi lipseste atat de mult...dar undeva in sufletul meu e atat de viu ca uneori am tendinta sa o intreb pe bunica atunci cand ne vedem unde este bunicutul meu drag.
S-a stins la 64 de ani, o moarte stupida, fulgeratoare, in urma infectarii cu o bacterie numita leptospira si pe care medicii nu au putut sa o descopere in timp util, desi in zilele noastre se trateaza.
Acum vad doar o piatra de mormant pe care stau scrise versurile compuse de mama mea, pentru cel mai bun tata din lume, tatal ei si al matusii mele, cel mai bun sot si cel mai bun bunic.
Pt mine vestea ca nu se mai putea face nimic, ca era prea tarziu pentru el a insemnat sfarsitul copilariei mele, o durere fara margini, pe care cu greu o pot explica, pentru ca bunicul era pentru mine nemuritor, el nu avea sa moara niciodata, si nu am gresit sa cred in asta, doar ca acum am inteles ca nu avea sa moara din inima mea, nu si din lumea ceasta.
Pentru ca desi i-am aratat mereu, nu i-am spus niciodata, dar o fac acum, stiind ca de undeva de sus ma priveste si are grija de mine: BUNICULE, TE IUBESC ATAT DE MULT...SI TE VOI IUBI MEREU

vineri, 12 iunie 2009

ANUNT CASTIGATOR CONCURS

Salutari!
Scuze pentru intarzierea cu care fac acest anunt, dar din cauza furtunii am ramas fara conexiune la internet.Acum folosesc un modem pt internet mobil si conexiunea nu este f buna,dar ma multumesc si cu atat.Ca sa revin la subiect, o felicit pe Aissela pt castigarea concursului si o astept sa imi spuna ce anume alege dintre premiile oferite.
Evident ca voi reveni cu un nou concurs, asa ca fiti pe faza!
FELICITARI AISSELA SI TE ASTEPT.

vineri, 5 iunie 2009

LUMANARI DECORATIVE



Hop...cu un subiect nou-nout...romantic si parfumat, si unde mai pui ca face bine si la psihic (vb de aromoterapie).
Mergand in casa unei prietene, mi-am fixat privirea asupra unui colt al camerei foarte frumos decorat. Din toate obiectele care stateau acolo (toate erau realizate manual) mi-a atras atentia o lumanre decorativa simpla dar care dadea farmec acelui coltisor. Atunci mi-a trasnit prin minte ca ce ar fi daca...as face si eu niste lumanarele. I-am impartasit ideea mea prietenei despre care vorbeam ceva mai sus, care m-a privit lung, spunandu-mi la cate modele sunt in comert nu ar avea rost sa ma chinui. Dar ideea era tot acolo, intr-un coltisor din capul meu si nu-mi dadea pace, asa ca m-am pus pe cautat informatii despre ce si cum se fac aceste minunatii. Am fost neplacut surprinsa sa vad ca pe siteurile romanesti nu gasesti nici o informatie despre asa ceva, dar traiasca limba engleza si cine m-a pus sa o invat, in timp ce siteurile straine sunt pline de informatii, detalii, proiecte si chiar imagini pas cu pas.
Dupa indelungi cercetari si informari, chiar si incercari nereusite, mi-a iesit ce vedeti in imaginile alaturate. Dar sa nu credeti ca asta a fost singura piedica- lipsa de informatii in limba romana-ci a urmat o adevarata aventura pt a gasi parafina si stearina, ca sa nu mai zic de fitil, pe care initial le-am cumparat de pe un site romanesc si au costat o gramada de bani, ca si matritele. Cand m-am lamurit ca asa dau faliment, am apelat la cunostinte de pe langa Ploiesti si am facut rost de materia prima cu chiu cu vai, pt ca ca aceasta se vinde in cantitati industriale si mai ales catre firme...Odata obtinuta materia prima, m-am pus pe treaba.Am sacrificat 1 oala pt fiert apa (pt ceara se topeste la baie de aburi), 2 ibrice in care topesc ceara, un cearceaf mare pt a proteja gresia, 3 cutii cu crreioane din ceara (le folosesc pt a colora ceara) si cateva sticlute de esente parfumate.Nu pot spune ca sunt experta in combinarea parafinei cu stearina, dar le pun la ochi si pana acum nu am gresit, dar m-am jucat cu colrile si parfumurile, iar lumanarile au ars bine si chiar au parfumat incaperea.
Nu va mai zic cat de incantati au fost cei apropiati cand cu diverse ocazii le-am daruit lumanarelele, ba chiar am vandut o parte din ele.Desi visam sa pun si eu cateva in casa, am ramas fara niciuna, pt ca toti au vrut sa aiba o 'creatie'.Prietena de la care a pornit totul si-a completat colectia si este tare mandra...
Sper sa ma timp curand pentru a mai face si promit sa fac si foto pas cu pas pentru cei interesati.






























































miercuri, 3 iunie 2009

MASTI VENETIENE






O zi pe an, cand participantii Carnavalului de la Venetia isi ascund identitatea sub aceste masti care trebuie sa recunoastem ca sunt adevarate opere de arta.
O lume fascinanta, daca ne gandim ca traditia s-a nascut undeva in jurul anilor 1300, cand domnii si doamnele din lumea buna se bucurau de anonimatul oferit de masti, in cautarea aventurilor, a iubirilor de o noapte, si unde mai pui cate multe alte lucruri puteai face dincolo de masca, lucruri care astfel ar fi fost judecate, reprobate de societate.
Decadenta a avut un final deoarece o lege interzicea purtarea mastilor in afara zilelor de carnaval.

Timpurile s-au schimbat iar in zilele noastre decadenta a imbracat alte forme, insa mastile sunt parca mai frumoase, pe langa 'istoria' si misterul lor sunt un element decorativ deosebit.